-Amintirile unui album-

Amintirile unui album

Expoziţia itinerantă „Amintirile unui album” a fost lansată la 27 ianuarie 2014 în prezenţa Excelenţei Sale, doamna Joanne Lemay, Ambasadorul Canadei în România, cu ocazia evenimentului organizat de Asociaţia Tikvah de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, fiind prezentată, ulterior, numeroase şcoli din Oradea şi Bihor.
Expoziţia narează copilăria lui Hedy Klein, deportarea sa din Oradea la Auschwitz, supravieţuirea, revenirea la Oradea şi, finalmente, emigrarea în Canada. De asemenea, sunt prezentate şi poveştile de viaţă ale colegelor ei de clasă şi ale altora care au contribuit la album. Această contribuţie a fost posibilă datorită ajutorului acordat de însăşi Hedy şi a cercetării minuţioase derulate de Asociaţia Tikvah.
Expoziţia, formată din panouri de tip roll-up, este adresată în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, putând fi prezentată însă şi elevilor din ciclul liceal.

În afară de expoziţia propriu-zisă, acest proiect conţine şi materiale video realizate cu contribuţia elevilor de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, un album realizat de elevi ai Liceului Teoretic „Ady Endre”, colaje cu fotografii realizate de elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” şi ai Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, precum şi o prezentare PDF realizată de Holocaust Memorial Day Trust din Marea Britanie.

Expoziţia a fost realizată cu sprijinul financiar al International Holocaust Remembrance Alliance şi al Ambasadei Canadei în România.