Holocaust

Holocaust

Resursele educaţionale create de Tikvah, în cadrul unor proiecte, prezintă Holocaustul prin prisma:

– victimei: Eva Heyman, 1931 Oradea-1944 Auschwitz, Amintirile unui album, Footprints)
– celor care au ajutat şi salvat: Lumini în noapte
– eliberatorilor: Vocile Eliberatorilor
– celor care s-au opus: Trandafirul alb

Expoziţia itinerantă Anne Frank – O istorie pentru prezent a fost creată de Anne Frank House din Olanda.

Proiectele enumerate mai sus constau în expoziţii itinerante, materiale video, planuri de lecţii, prezentări PowerPoint şi PDF.

Pentru ca aceste materiale (în special expoziţiile) să fie la dispoziţia cadrelor didactice va fi necesară organizarea unor ateliere de prezentare, de Asociaţia Tikvah, a acestora. Aceste ateliere pot fi iniţiate de grupuri de profesori sau inspectorate şcolare care ar urma să ne comunice această intenţie, urmând ca detaliile şi condiţiile să fie stabilite de comun acord.